Semne evidente ca hardul este pe moarte
Semne evidente ca hardul este pe moarte
Semne evidente ca hardul este pe moarte sunt multe. Am aflat din articolul precedent ca zgomotele sunt semne certe ca hard disk-ul este pe cale de a se defecta si ca noi suntem in pericol de a pierde TOATE fisierele din calculator. Sunt insa si alte semne care ne pot indica, destul de precis, ca hardul este „pe moarte”, ca nu peste foarte mult timp poate sa cedeze si sa nu mai putem recupera nici un fisier de pe el.
Primele semne clare ca „ceva nu este in regula”, este faptul ca LED-ul de pe panoul frontal al computerului sau al laptopului, nu mai palpaie „dezordonat”, cum este normal ci ramane aprins continuu sau nu se mai aprinde deloc!
Referitor la zgomote – am vorbit pe larg in articolul precedent – exista si inversul situatiei: daca nu se aude nici un zgomot, iar nu este un semn de functionare corecta. La functionare corecta, hardul emite un zgomot usor datorat rotatie platanelor, dar care este acoperit de zgomotul, mult mai mare, al ventilatoarelor sistemului de racire. Oricum, zgomotul este unul usor, „rotund”, fara sunete discordante.
Noile generatii de hard disk-uri au implementate functii noi, printre care si functia „Smart”, care pot gestiona si sesiza disfunctionalitati ale hardului. Aceasta este o tehnologie de analiza si raportare prin auto-monitorizare, care a aparut si utilizat incepand cu anul 1992, pentru a monitoriza si depista mult mai devreme semne care prevad defectarea intr-un timp viitor scurt al acestuia. Despre aceasta tehnologie vom discuta intr-un articol viitor: Functia SMART si parametrii de functionare. Din pacate, majoritatea utilizatorilor, dar si a celor care fac setarile din BIOS, NU utilizeaza aceasta functie, nu se stie din ce cauze! Nu si noi, cei de la PC Laptop sau Servicelaptopbucuresti.
Alte semne foarte vizibile: „ecranele albastre”, nedetectarea de catre browserele de fisiere (Windows Explorer, Total Commander, Q-Dir), ba chiar nici macar de BIOS! Se mai poate intampla ca functionarea computerului sa fie din ce in ce mai lenta si cu blocaje, ori o parte din fisiere nu mai pot fi citite (apare mesaj ca fisierele sunt corupte). Prea multe nu se pot face, la nivel de utilizator, decat sa se verifice cablul de date si alimentarea cu tensiune. Daca acestea sunt in regula, veniti cu laptopul la noi in Service, unde beneficiati de diagnosticare gratuita si nu pierdeti timp si bani cu improvizatiile! In plus, la noi obtineti si garantie pentru lucrarile executate. E simplu: sunati la 0763 644 629 (Crangasi) sau 0765 941 097 (Dristor) pentru a rezolva problema rapid, ieftin si cu garantie!
Intotdeauna, parerea dumneavoastra conteaza pentru noi si am fi bucurosi daca ne-ati lasa un comentariu (mai jos) in care sa ne comunicati parerea dumneavoastra si sa ne indicati eventuale directii in care sa mergem cu explicarea diferitilor termeni sau caracteristici sau… ce anume v-ar interesa sa gasiti pe blogul nostru.
Numai bine!